Prin pătura de zăpadă,

Încep drumul să-și creeze,

Ghiocei care cad pradă,

Când neaua stă să cedeze.

Bătrâni, tineri și copii,

Explorează văi și dune.

Prin păduri și prin câmpii,

Ghiocei merg să adune.

Râd și adună buchete,

Și mențin tradiția trează.

Le oferă la banchete,

Celor pe care-i stimează.

Primăvara ei vestesc,

Și-i dau puțină culoare.

Iubitorii îi găsesc,

Printre razele de Soare.

Cine creează legende,

Vorbește despre fantasme.

Și notează în agende,

Întâmplări demne de basme.

Toți vorbesc despre năluci,

Dar vorbesc din auzite.

Și-și fac nesperate cruci,

C-au credințe șubrezite.

Cred în orice, cred în mituri,

În blesteme și-n magie.

Fac ritualuri cu chibrituri,

Atunci când nimeni nu știe.

Citesc în cafea și-n cărți,

Așa-ți testează umorul.

Și-ți spun adevăr din părți,

Când îți prezic viitorul.

Doamnele stau în cetate,

Și discută cu poeții.

Cineva la poartă bate.

La orele dimineții.

„Sunt al vostru rege,

Acum m-am întors.

Și-am fugit de lege,

De puteri sunt stors.

Deschideți-mi poarta,

Că sunt grav bolnav.

Căci m-a bătut soarta,

Și-am corpul firav.

Am mers un drum lung,

Și îmi este foame.

Nu speram s-ajung,

Mâncând numai poame.”

Zile fericite vin,

Deși nu le vezi.

Acestea ni se cuvin,

Mai mult decât crezi.

Zile fericite, nopți,

Toate ne unesc.

Suntem adulții necopți,

Care se iubesc.

Două inimi care bat,

Precum bate una.

De la drum nu se abat,

Și urmăresc Luna.

Două inimi ce trăiesc,

Pentru fericire.

Două inimi ce doresc,

Pace să inspire.

Singurătate, ești mereu în mine,

Sau stai de-a stânga mea. 

Apari când vreau să uit de bine,

Să-mi spui că viața-i grea. 

Tu-ți faci loc printre noi,

Mereu îți faci de cap.

Apari când suntem în noroi,

Când vezi un handicap. 

Apari când suntem la pământ,

Când noi nu mai putem.

Tu ne dobori precum un vânt.

Ești un mare blestem. 

Singurătate, nu doresc,

Să îmi mai bați la ușă.

De tine fug și mă feresc,

Până devii cenușă.