Să ai o viață modestă,

În armonie cu toți.

Să fii persoana onestă,

Până și cu cei netoți.

Să ignori orice jignire,

Și să nu iei tot de bun.

Tu mereu să dai de știre,

Cum făcea și un străbun.

Să fii tolerant cu toți,

Și să accepți să ajuți.

Să cauți mereu să poți,

Pe ignoranți să îi cruți.

Să te bazezi pe valori,

Chiar de ai în jur tentații.

Să vezi totul în culori,

Și să-ți setezi aspirații.

Viața fuge și nu vrea,

Vreo excepție să mai facă.

În loc nu poate să stea,

Căci ea trebuie să treacă. 

Ești copil și n-ai cuvânt,

În fața celor adulți.

Și mereu te simți înfrânt,

Că trebuie să-i asculți. 

Crezi că dacă ești major,

Lumea o să te asculte.

Dar vei vedea repejor,

Că nu vor fi schimbări multe. 

Majoratul - prag meschin,

Care e setat de țară.

Unii-l văd ca pe un chin,

Ca pe o mare povară.

Prin pătura de zăpadă,

Încep drumul să-și creeze,

Ghiocei care cad pradă,

Când neaua stă să cedeze.

Bătrâni, tineri și copii,

Explorează văi și dune.

Prin păduri și prin câmpii,

Ghiocei merg să adune.

Râd și adună buchete,

Și mențin tradiția trează.

Le oferă la banchete,

Celor pe care-i stimează.

Primăvara ei vestesc,

Și-i dau puțină culoare.

Iubitorii îi găsesc,

Printre razele de Soare.

Cine creează legende,

Vorbește despre fantasme.

Și notează în agende,

Întâmplări demne de basme.

Toți vorbesc despre năluci,

Dar vorbesc din auzite.

Și-și fac nesperate cruci,

C-au credințe șubrezite.

Cred în orice, cred în mituri,

În blesteme și-n magie.

Fac ritualuri cu chibrituri,

Atunci când nimeni nu știe.

Citesc în cafea și-n cărți,

Așa-ți testează umorul.

Și-ți spun adevăr din părți,

Când îți prezic viitorul.

Doamnele stau în cetate,

Și discută cu poeții.

Cineva la poartă bate.

La orele dimineții.

„Sunt al vostru rege,

Acum m-am întors.

Și-am fugit de lege,

De puteri sunt stors.

Deschideți-mi poarta,

Că sunt grav bolnav.

Căci m-a bătut soarta,

Și-am corpul firav.

Am mers un drum lung,

Și îmi este foame.

Nu speram s-ajung,

Mâncând numai poame.”