Născut cu păcatu-n dinți,

Este greu să nu ai vicii.

Că ești tentat ca să minți,

Și să-ți faci multe delicii.

Este păcat să pui mâna,

Pe ceea ce nu-i al tău.

Nu-ți băga limba-n smântâna,

Altuia, că-ți faci doar rău. 

Nu privi cu ochi prea mari,

Vreo ființă de sex opus.

Chit că-ți dă senzații tari...

Legilor nu te-ai supus.

Căci este păcat chiar dacă,

Doar gândești să faci un "bine",

Nu-ți lua Porunci ca dădacă!

Fiindcă trăiești pentru tine.

Matematica? Ce greu,

S-o-nțelegi și s-o iubești.

Căci așa a fost mereu:

Parcă-ncerci s-o ocolești.

A-nceput totul naiv,

Pregătind, parcă, un calcul.

Mergând până în tardiv,

I-ai văzut și catafalcul.

Fracții și-alte teoreme,

Puteri, radicali și funcții,

Toate creându-ți probleme,

Învățând ce-au zis defuncții.

Vectori, legi de compoziție,

Derivate, integrale,

Toate stau în opoziție,

Umplându-ți mintea matale.

Scriu... din ce îmi amintesc,

C-am făcut sau am trăit. 

De când uitam să zâmbesc,

Și eram un necăjit.

Scriu... pentru că asta știu,

Că-mi dă o stare de bine.

Fără scris n-o să mai fiu,

N-o să mă mai vezi pe mine.

Scriu... și cred că o fac bine,

Căci unii mi-o spun mereu.

Dar nu mă face pe mine,

Să mă simt un semi-zeu. 

Scriu... pân-o să ies din lume,

Cu picioarele în față.

Căci vor trece nori și brume,

Și mă voi pierde prin ceață.

Nu trebe' să-i iei safir,

Fetei pe care o placi.

Căci cu-n simplu trandafir,

Multe ai putea să faci. 

Trebuie să o respecți,

C-așa o să-ți stea aproape. 

Dacă o să fiți direcți,

Veți trece multe etape.

Nu ai nimic de pierdut,

Dacă arăți bunătate.

Și-ncă de la început,

Dă-i puțină libertate. 

Fii al naibii de prudent,

Nu-i arăta ce-i violența.

Dacă ești cu ea atent,

O să trăiți inocența.

Omul e un animal,

Cu grai și cu rațiune. 

Pierzând controlul verbal,

Doar prostii face și spune.

Degeaba-i arăți direcția,

Dacă nu îi dai și sens. 

Neștiind chiar bine lecția,

Se pierde prin fumul dens. 

Se împiedică la greu,

Plânge strașnic la necaz...

Căci așa a fost mereu:

Orice greu i-a fost macaz.

Dacă n-are-n jurul lui,

Un om care să-i vorbească,

Se simte al nimănui,

Și-asta poate să-l orbească.