Bună ziua, doamnă dragă!

Pot să vă ajut?

Văd doar o privire vagă,

Ce mă lasă mut.

Nu o să îmi caut scuze,

Chit că vă doriți.

Veniți cu multe acuze...

De ce? Ce poftiți?

Se năștea această dramă

Oricât ar fi stat.

De ce n-ați băgat de seamă?

Nu v-ați agitat.

Am fost ghidat de respect,

Atât pot să spun.

Poate c-am fost mai direct,

Vream să mă impun.

Nu voiam să fiu ironic,

În multe din circumstanțe.

Doar că tu mă ataci fonic,

Parcă ai în gură ștanțe.

Aberezi când deschizi gura,

Fără s-ai vreun argument.

Dur în vorbe precum zgura,

Și când nu ești la curent.

Jignești gratuit, ataci,

Fără vreun pic să gândești.

Și cu nimeni nu te-mpaci...

Eu cred c-ai să te căiești.

Căci fără să deschizi cărți,

Poți să vrei, nu o să ai.

Și-o s-aduni numai din părți,

Fapte de trai pe vătrai.

Să înnoptăm sub lună,

Cuvinte să-ți șoptesc.

Căci multe se adună,

Când nu mă regăsesc.

S-avem aceeași soartă,

Așa cum este scris.

Să te sărut în poartă,

Și să trăim un vis.

Să ne ținem de mână,

Și să o luăm la fugă.

Și să fii a mea zână,

Ce râde de sub glugă.

Mereu să trecem peste.

Și fericiți să fim.

Precum într-o poveste,

Să vrem să ne iubim.

Trăim într-o lume-n care,

Răutatea e stăpână.

Cu ființe tot mai avare,

Fără inimă și frână.

Ne domină lăcomia,

Sentimente negative.

Când îți arăți nebunia,

Regretele sunt tardive.

Multe vorbe spuse-n vânt,

Menite, clar, să rănească.

Lași oameni fără cuvânt?

Alții or să ți-o plătească.

Nu e greu să-ncurajezi,

Și să spui o vorbă bună.

Dar tu vrei să deranjezi,

Într-o lume, clar, nebună.

Primul pas a fost aparte,

Cu emoții presărat.

Căci o priveam de departe,

De un ecran apărat.

Apoi m-am băgat în seamă,

Trimițându-i un mesaj.

Dar eram condus de teamă,

Și de prea puțin curaj.

Atent și-n prima secundă,

Să nu zic ceva greșit.

Așteptam să îmi răspundă,

Și-a făcut-o, negreșit.

O fată precum o stea,

Definită prin finețe.

Căci în jurul ei mustea,

Dragoste și frumusețe.