Punem dragostea în plicuri,

Și le sigilăm cu ceară.

Că ne-ascundem prin nimicuri,

De cine vrea să o ceară.

Punem suflet și-n intenții,

Pentru un nou început.

Și când vom avea pretenții,

Sunt grele de conceput.

Scoatem vorbe din context,

Și auzim ce ne place.

Când mai trimitem un text,

Avem mințile opace.

Scoatem armele din teci,

Când suntem apropiați.

Devenim sceptici și reci,

În loc să fim aliați.

Mâzgălind teancuri de foi,

Evitam să mai evit.

Căci priveam cu ochii goi,

Cine și cum s-a ivit.

Evitam să mai văd lucruri,

Deranjante, necesare.

Căci te-ai apucat de trucuri,

În marea de delăsare.

Evitam să-ți spun un „lasă”,

Când era chiar necesar.

Și spuneai că nu-mi mai pasă,

Scriind totul la dosar.

Evitam să-ți mai vorbesc,

Fără să îmi dai tu voie.

C-am urât să tot hulesc,

Că faci lucruri de nevoie.

Atât de mic în lume,

Ca o firimitură.

Ca două-trei legume,

Care nu au gură.

Am gură, am și minte,

Dar nu e destul.

De cel care mă minte,

Sincer, sunt sătul.

Sătul de propagandă,

Care mă disperă.

Falsuri vin pe bandă,

Nimic nu-mi oferă.

Sunt rău. Dar... oare cât?

Agnostic și modest.

Să nu mi-l bagi pe gât,

C-am să te detest.

Au ieșit pe străzi, pe coaste,

Dornici s-aibă libertate.

Că statul le-a stat în coaste,

Dar nu i-a ținut în spate.

Mișună ca-n mușuroi,

Înainte, dreapta-stânga.

Ca albinele într-un roi,

Ținând direcția și dunga.

Cerul ne-a dat multe ploi,

Făcând asta zile-ntregi.

Scriind pentru noi doar foi,

Ca să poți să le-nțelegi.

Lucruri ce n-or să ne-ncânte,

Râuri întregi de gunoaie. 

Ce-am uitat mai sus, în munte,

S-a întors la prima ploaie.

Uneori gândesc și rele,

Dar fără voință.

Căci am avut zile grele,

Doar cu suferință.

Căci nu am rele intenții,

Sunt un om modest.

Și nu am avut pretenții,

Un om chiar onest.

Cum îmi aștern, așa dorm,

Și-mi asum mereu.

Dar am un respect enorm,

Căci nu este greu.

Am respect față de cel,

Care e cinstit.

Pentru că e un model,

Și n-a parvenit.