Nu ai încă cont? Inregistrează-te aici!
Îți calculezi atent pașii,
Că nu vrei s-o dai în bară.
Asculți ce vorbesc conașii,
De pe la tine din scară.
Voiai să faci bani de mic,
Nu conta prin ce metodă.
Nu te mai oprea nimic,
Când asta era la modă.
Începând c-o bișniță,
Oameni mulți ai înșelat.
Te-ascundeai în pivniță,
Până când te-au deșelat.
Apoi te-ai făcut om bun,
Până la prima ocazie.
Dar acum ești un nebun,
Ce stă cu ochii pe razie.
Lirici pentru critici mulți,
Care n-au timp să citească.
În cultură sunt desculți,
De ea vor să se ferească.
Lirici pentru cei ca tine,
Care vor ceva mai mult.
Pe cei care spun de bine,
Nici nu pot să îi ascult.
Lirici pentru prieteni buni,
Care sunt chiar foarte rari.
Sau pentru cei mai nebuni,
Pentru cei mai buni berari.
Lirici curg din pix, firește,
Că sunt scrise prea atent.
Chiar de nimeni nu citește,
Eu scriu precum un dement.
Mă bucur de libertate,
Stând pe scaun, meditând.
Dar este trei jumătate,
Iar eu nu am niciun gând.
Sunt obsedat de ceas fix?
Nici nu știu ce să mai spun.
Dar am pus mâna pe pix,
Și teoreme-mi propun.
Poate că e o obsesie,
De care nu-s conștient.
Poate că e o impresie,
Și de-asta sunt mai atent.
Poate că-n subconștient,
Fixul își face de cap.
Și încerc să fiu decent,
Păreri strâmbe să nu scap.
Succesul e o iluzie,
Care trece într-o clipă.
Se scurge ca o perfuzie,
Arde ca tutunu-n pipă.
Nu așteaptă confirmare,
Sau vreo conștientizare.
Vine-n doză foarte mare,
Tot pentru cel care are.
Stă la masă cu noroc,
Și sunt puși pe glume acre.
Și-și intră ușor în joc,
Precum o fac niște soacre.
Nu cred că este destin,
Ci o șansă-n plus primită.
Succesul este divin,
Dar nu și când te evită.
Nu am știut nicicând bine să scriu,
Cu-atât mai puțin să fiu un model.
Dar atâta timp cât am fost viu,
Am rămas scrisului un om fidel.
Nu pot să pun pe foaie sentimente,
Căci ele se trăiesc din plin, se simt.
Și nici când rămân fără argumente
Eu nu renunț la ele și nu mint.
Pe foi dictando am pus multe strofe,
Ce-nfățișau iubire, chin, alint.
Am ciopârțit cuvinte limitrofe,
Puse-n materie cu cerneală de argint.
Am făcut multe jocuri de cuvinte.
De-asta îți spun să stai atent în viață.
Nu crede că n-ai habar cin' te minte,
Căci i se va citi asta pe față.