La ușa lui a bătut,

Când afară era ploaie.

Avea un chip abătut,

Pe care-i curgeau șiroaie.

A poftit-o-n a sa casă,

Invitând-o să ia loc.

După ce au stat la masă,

Ea n-a mai plecat deloc.

Ajunsese să-l iubească,

Nu doar să-l aprecieze.

Și-ncerca să-l cucerească,

La suflet să i se-așeze.

El încerca să o facă,

Să se simtă o regină.

Chit că stăteau în baracă,

Și nici nu aveau lumină.

Bunul simț e delicatesă,

Mulți n-au habar ce este.

O fi scăpat din lesă,

Trăind doar în poveste?!

Nu știi ce-i politețea?

Este trist pentru tine.

Că-ți trece tinerețea,

Fără să-ți faci un bine.

Căci bune maniere,

Pare că nu au mulți,

Când și respectul piere,

Printre bipezi inculți.

Mulți dețin doar tupeu,

Oricât de mult se poate.

Vor prim-planul mereu,

Și-și fac loc dând din coate.

Timpul este problema,

Când nu ne mai ajunge.

Parcă am greșit tema,

Căci acesta tot fuge.

Timpul a fost mereu,

Un factor important.

Și este foarte greu,

Când se pierde-n neant.

Timpul n-o să ajungă,

Nici de-avem două vieți.

Și teama ne alungă,

În multe dimineți.

Timpul așa s-a scurs,

Cum a știut mai bine.

Dar totul a decurs,

Numai pentru tine.

Afară-i soare, este cald,

Și nici nu o să plouă.

Nici dimineața nu e rouă,

Și e aproape două.

Afară-i lumea agitată,

Parcă sunt inundații.

Vreau să o văd calmă o dată,

Fără de transpirații.

Afară-i goana după vreme,

Și nimeni n-o găsește.

Dar cine astăzi nu se teme,

Că îmbătrânește?

Afară-i a doua ta casă,

Pe care o știi bine.

Dar e fără pat, fără masă,

Și nu-i doar pentru tine.

Pe scurtătura din grădină,

Veneam zilnic la tine.

Din răsărit și pân' la cină,

Stăteai numai cu mine.

Mergeam în grădina cu nuci,

Și ne-așezam la umbră.

Acum nu știi un' să te duci,

Să scapi de a ta umbră.

Aveam discuții de tot felul,

Și visuri cât mai mari.

Uitasem ce-nseamnă apelul,

Și cum să fim avari.

Pentru o zi m-ai părăsit,

Dar ai plecat de tot.

Era târziu când am sosit,

Că am fost eu netot.