A căzut prima zăpadă,

Peste munți și peste dealuri.

Și-n fiecare ogradă,

A-nceput să nască valuri.

Prima nea din acest an,

Nu s-a lăsat așteptată.

Prima filă din roman,

La fel cum era odată.

Piscurile-s îmbrăcate,

În alba pătură rece.

Să-mbrace crestele toate,

Și să uite să mai plece.

Să le redea bucuria,

Celor mari și celor mici.

Să renască nostalgia,

Să nu mai plece de-aici.

Am ajuns în starea-n care,

Școala devine o glumă.

Lumea degeaba, se pare,

Energia își consumă.

Unii profesori fac teatru,

Simulează că predau.

Dar n-o fac în amfiteatru,

Unde tot mai rar cedau.

Foarte mulți cursanți mimează,

C-au un mare interes.

Când doar prezența-și bifează,

Ei își fură propriul fes.

Cu toții vom trăi clipa,

Cea de compromisuri plină.

Mulți vor specula risipa,

Când ne vom afla-n ruină.

Iederă, de lângă geam,

Îmi făceai viața frumoasă.

O stare rea de aveam,

Te priveam de pe fereastră.

Răspândită pe-a mea casă,

Aveai un verde aparte.

Când mă așezam la masă,

De liniște aveam parte.

Mereu îmi ofereai umbră,

Când voiam să rumeg gânduri.

Pentru că nu era sumbră,

La umbra ta scriam rânduri.

Dar de când tu te-ai uscat,

Și eu mi-am schimbat rutina.

Căci m-am simțit ofuscat,

Prea mult timp, bată-mă vina.

Să îți trăiești tinerețea,

Pentru că repede trece.

În acest timp, bătrânețea,

Te așteaptă și petrece.

Să trăiești orice moment,

Pe care-l primești.

Să privești totul atent,

Să nu te căiești.

Să savurezi orice clipă,

S-o trăiești intens.

Să faci puțină risipă,

Chiar și în fum dens.

Să îți cauți fericirea,

În ceea ce faci.

Și când ai găsit iubirea,

Să înveți să taci.

Apă mică, apă mare,

De ce duci peștii la vale?

Adapi plante, adapi fiare,

Și sculptezi totul în cale.

Căci apa nu-nseamnă doar,

Picurii de dimineață.

Ea este cel mai bun dar,

Care ne ține în viață.

Râule cu apă rece,

Apă de izvor,

Aduni ploaia care trece,

Când cade din nor.

Râule ce vii din munte,

Calea ți-ai săpat.

Ai trăit momente crunte,

Și te-ai disipat.