Pe-ntâi este ziua-n care,

Toți sărbătorim Unirea.

Ca să marcăm făurirea,

Ne-adunăm, cu mic, cu mare.

Mergem să vedem apelul,

Și crește în noi mândria.

Nu ne facem datoria,

Și punem invers drapelul.

Căci patriotismul crește,

Pe întâi, și cam atât.

Poate că este urât,

Că lumea așa gândește.

Și culorile-și au rostu':

Albastru, galben și roșu.

Că așa a vrut strămoșu',

Să fie drapelul nostru.

Nu te joci cu cele sfinte,

Și nici cu credința.

Pentru că de-aia te minte,

Să simți suferința.

Coadă la sfinți, la Andrei,

Și la alți de-ai lui.

Când n-ai speranță și vrei,

Pielea-n băț să-ți pui.

Lumea a mers, va mai merge,

Și la vrăjitoare. 

Naivitatea nu-ți șterge,

Doamna salvatoare.

Să încerci să te ferești,

Să nu crezi orice.

De faci rău, să te căiești,

Pentru c-ai de ce.

Cuvinte din anagrame,

Și fraze atent create.

Scris-am eu și epigrame,

Cu ce am văzut prin sate.

Scris-am lirici și povești,

Și cuvinte încurcate.

Dat-am numai bune vești,

Ce se pot confirma toate.

Scris-am cu lacrimi pe foi,

Că oricare om mai plânge.

Când vorbeam despre eroi,

Scriam cu lacrimi de sânge.

Am scris despre multe muze,

Și despre cei importanți.

Dar să nu-ți mai cauți scuze,

Când vii să-mi oferi talanți.

Când lua nume în deșert,

Fără de justificare,

Viitorul fiind incert,

Profita de fiecare.

Când uita de orice lege,

Se simțea în al lui mediu.

Îi plăcea mereu să nege,

Și nu avea vreun remediu.

Este demn de ocolit,

Și de zis „Doamne, ferește!”.

Mai tot timpul a jelit,

Că nu are ce-și dorește.

Dar în fiecare clipă,

Este rău și nesărat.

De bun-simț face risipă,

Și lumea s-a săturat.

Crescuse precum un rege,

Având tot ce și-a dorit.

Vorbe nu putea să lege,

Dar se credea preaslăvit.

Crescuse numai în puf,

Dar n-avea nicio morală.

Doar cu brânza de burduf,

A trecut anii de școală.

Fără cuvânt sau rușine,

Și-n aroganță scăldat,

A sărit și de pe șine,

Într-un moment delicat.

Și nu a găsit putere,

Să-nceapă o nouă viață.

Fără bani, fără avere,

Parcă alerga pe gheață.