Cei ce se află-n extremă,

Văd biruință și-n moarte.

Cred că sunt șansa supremă,

Se consideră aparte.

„Acceptați un nou Mesia,

Și-o să scăpați de stăpâni.

Vă vom reda bucuria,

De-a trăi, de-a fi români.”

Acești oameni promovează,

Drepturi, nu și obligații.

Peste tot organizează,

Mitinguri ce nasc ovații.

Îi vezi cum încalcă legi,

Pentru a face dreptate.

Cât bine poți să culegi,

Dintr-o altă nedreptate?

Văd lumea în ochii tăi,

Ca într-o oglindă.

În ei văd sclipiri, văpăi,

Ce vor să mă prindă.

Simt că faci parte din mine,

Tu ești a mea Lună.

Nu vreau să mai scap de tine,

Luna mea nebună.

La pieptul meu să rodești,

Să numărăm stele.

Amândoi știm că tu ești,

Una dintre ele.

Noi doi știm atât de bine,

Să ne completăm,

Și când stăm după cortine,

Viața s-o jucăm.

„Cei ce vorbesc, nu știu.”

Spune un proverb mai vechi.

Turuie ca un scatiu,

Dau din guri, nu din urechi.

„Cei ce știu, nu vorbesc.”

Spune același proverb.

Căci de greșeli se feresc,

Ca-ntrun vechi triverb.

Unii nu-și cunosc măsura,

Și întind des coarda.

Căci au gura precum șura,

De-și fac loc cu barda.

Alții-și știu bine măsura,

De-asta sunt tăcuți.

Nu-și răcesc degeaba gura,

Pentru c-au virtuți.

Vii odată cu schimbarea,

Aduci razele de Soare.

Te agiți la fel ca marea,

Dragă, dulce floare.

Tu vrei să stau lângă tine,

Deschis, ca o carte.

Vom vedea când ceasul vine,

Ce și cum împarte.

Te consumi tu, mă consum,

Oare ce-o să vină?

Nu te las, nu îmi asum,

Să port așa vină.

Mereu am fost, am să fiu,

Cel ce te susține.

Atât timp cât voi fi viu,

Voi fi lângă tine.

Stau în plen și sparg semințe,

Mai mereu sunt puși pe glume.

Căci mereu emit sentințe,

Și au păreri despre lume.

Cu atacuri indirecte,

Abordează pe oricine.

Uneori mai au efecte,

Dacă și răspunsul vine.

Lângă ei au păhărelul,

Și gustă din când în când.

Așa le mai crește zelul,

Și rămân fără vreun gând.

Doar așa mai prind curaj,

Să facă o nefăcută.

Atunci când trec la ultraj,

Limita a fost bătută.