Noaptea vine fără tine,

Stăm de vorbă, mă reține.

Și intru în jocul ei,

Unde ochii-s tot mai grei.

Merg pe-o potecă pătrunsă,

Într-o pădure ascunsă.

Și văd în joc Ielele,

Și-aud foșnind frunzele.

Se-aude cum chiuie,

Cum cântă zăludele.

Și mă trec mii de fiori,

Și văd sute de culori.

Dintr-o dată mă trezesc,

Chiar în jocul lor orbesc.

Stând în el pân' dimineață,

Mă trezesc în altă viață.

Ne-au decapitat istoria.

Oare unde ne e gloria?!

Unde sunt boierii mari,

Ce i-au învins pe tătari?!

Brâncovene, drag român,

Mi-e rușine ca să-ți spun.

Că ăștia ne-au vândut țara,

Din Constanța-n Timișoara.

Înc-o iarnă trece-n lume,

Înc-un ger de nevăzut.

Încă alte zeci de brume,

Parcă nici nu le-am văzut.

Înc-o zi care te-ngheață,

În care-i tot alb afară.

Parcă este o zi sfântă,

Cum era odinioară.

Parcă sunt iarăși în casă,

Cu bunica, lângă sobă.

Dar timpul nu mă mai lasă,

C-a plecat fără o vorbă.

Parcă azi eram pe deal,

Și la săniuș plecam.

Totul era ideal,

Nicio grijă nu aveam.

Viața este o iluzie,

Care trece făr' să vezi.

Și făr' să fac vreo aluzie...

Meditează atunci când șezi.

Căci poate să te distrugă,

Într-o clipă, nu mai mult.

De ce vrei să faci risipă,

Pierzând timp ca un incult?

Iubește ce-ai lângă tine,

Să nu-ți pară rău vreodată.

Și când n-o să-ți meargă bine,

Nu te gândi la odată.

Iubește-ți familia, frații,

Oamenii din jurul tău.

Când le vei intra în grații,

N-o să-ți pară deloc rău.

"Vreme trece, vreme vine",

Căci așa a fost mereu...

Uitând de tot și de tine,

Încerc să văd cum sunt eu. 

"Vreme trece, vreme vine",

Mereu cu rucsacu-n spate...

Meditând la rău și bine,

Singur le-am trecut pe toate.

"Vreme trece, vreme vine",

Dar înaintez prin ceață...

Sufletul vrea să suspine,

Dar inima mi-e de gheață.

"Vreme trece, vreme vine",

Ca orice ce-i trecător...

Și-or să rămână ruine,

Purtându-mă-n viitor!