Brună floare, brună floare,

Îmi e dor să îți vorbesc.

Doar că noi ne-am separat.

Cred c-a fost ceva prostesc. 

Mi-ai fost tot, chiar și regină,

Mamă, tată, soră, frate. 

Eu eram ca scos din mină...

Cu tine-am trecut prin toate.

Căci am văzut, de departe,

Părul șaten, ochii verzi,

Și-o frumusețe aparte,

În care ușor te pierzi. 

Chiar de n-avem drum comun,

Tu însemni mult pentru mine,

Și... chit c-o să par nebun,

Află că mi-e dor de tine!

Picătura chinezească,

Începe să-și facă loc.

Începe să te trezească,

Și n-ai liniște deloc.

Căci ultima picătură,

I s-a scurs cu ușurință.

Și scotea multe pe gură,

Orice, fără vreo căință.

Căci ultima picătură,

A umplut orice pahar.

De-atunci se numește ură,

Fără niciun pic de har.

Și ultima picătură,

S-a prelins pe a sa față.

Căci avea inima pură,

Când a încetat din viață.

Arma-ți este informația,

Atâta timp cât o ai.

Și-o să schimbe ecuația,

Dacă dorești să o dai.

Face mai mult de-o avere,

Pentru că e importantă.

Și-ți dă mai multă putere,

Care nu prea e casantă.

Informația nu expiră,

Deseori iscă scandal.

Și pe sunete de liră,

Care se-aud pe fundal.

A schimbat prea multe vieți,

Când la timp s-a arătat.

De-asta tot mai vezi băieți,

Ce succesul l-au ratat.

Când ai un dispozitiv,

Conectat la internet,

Un aspect, deși nociv,

E că n-ai niciun secret.

Nicio urmă nu se șterge,

Chit că asta o să vrei.

Nu dispare, ea va merge,

De unde n-ai cum s-o iei.

Practic, nimic nu dispare,

În altceva se transformă.

Și, chiar dacă nu îți pare,

O s-o vezi în altă formă.

Tot ce tu ai încărcat,

Stochează, cu grijă, norul.

Și cred că ar fi păcat,

Să-ți compromiți viitorul.

Când ești tată de albine,

Nu te mai ferești.

Și de nu faci nimic bine,

Nu te străduiești.

De ești leneș și nu vrei,

Să depui efort.

N-ai de unde să mai iei

Felia de tort.

Dacă tu ești prea comod,

N-o să-ți fie bine.

Și ca să îți legi un nod,

E greu pentru tine.

Doar un trântor dacă ești,

Nu ai niciun sens.

O s-aduni – de te codești,

Un dispreț imens.