Creația II
Omul prinde rațiune,
Fiindu-i rușine-ndată.
Căci trăise-n uniune,
Și-i permitea să se-abată.
În jurul lui s-a uitat,
Și și-a dat seama că-i gol.
Și-atunci a conștientizat,
Cât este el de frivol.
Dat afară din Grădină,
S-a căit de mii de ori.
Doar că mintea-i era plină,
De gânduri iscate-n zori.
C-a trăit tot în Păcat,
Transmițându-l mai departe.
Dar, pe drept, neîmpăcat,
C-a adus omului moarte.
Nu ai incă cont? Inregistrează-te aici!