l

Bogdaproste



După ce le faci un bine,

Mulți nu spun nici bogdaproste.

Tot ei vorbesc despre tine,

Pe la colțuri: „Bă, da' prost e”.


Mulți nu au niciun atu,

Nu au nicio realizare.

Dar îți vorbesc la per tu,

Pe tonuri tot mai hilare.


Este tot mai alarmant,

Căci se pierd multe aspecte.

Dar fii tu un om tranșant,

Bazat pe fapte concrete.


Trebuie s-arăți respect,

Fiecărui om, normal.

Și să-ncerci, chiar indirect,

S-ai un caracter special.

1

2020-05-10

Mihai NIȚUICĂ

0

Nu ai incă cont? Inregistrează-te aici!

Comentarii


Postează